Home » Știință » O mai mare satisfacţie asupra vieţii corelată cu monismul

O mai mare satisfacţie asupra vieţii corelată cu monismul

O mai mare satisfacţie asupra vieţii corelată cu monismul
Publicat: 16.06.2019
Monismul este o concepţie filozofică prin care se afirmă că toate obiectele din Univers sunt interconectate, formând o singură entitate.

Un studiu publicat recent de către Asociaţia Psihologilor Americani a ajuns la concluzia că aceia dintre noi care consideră că toate lucrurile din Univers sunt într-un fel sau altul conectate şi interdependente raportează un nivel mai mare de satisfacţie în ceea ce priveşte viaţa, notează Science Daily.

Monismul, doctrina filozofică care asumă faptul că tot ce se află în Univers este conectat şi interdependent, poate fi practicată indiferent de adeziunea la un sistem de credinţe religioase sau respingerea acestora.

„Sentimentul de identitate cu divinitatea , viaţa, lumea, alţi oameni sau chiar cu fenomenele naturii a fost luat în calcul de diferite tradiţii religioase, dar şi de către studii ştiinţifice”, a declarat dr. Laura Marie Edinger-Schons, de la Universitatea Mannheim şi autoare a studiului.

Edinger-Schons a demarat două studii în care au fost implicaţi 75.000 de subiecţi. Acestora li s-a cerut să răspundă unor chestionare în care conceptul de monism a fost operaţionalizat prin empatie, conexiunea cu natura sau conexiunea cu mediul social. De asemenea, participanţii la studiu li s-au aplicat şi chestionare prin care a fost măsurată satisfacţia vieţii.

În urma introducerii răspunsurilor primite în sistemele informatice şi analiza datelor produse de către acestea, dr. Edinger-Schons a identificat o corelaţie semnificativă între modul în care ea a operaţionalizat conceptul de monism şi modul în care participanţii au făcut acelaşi lucru. De asemenea, mai important, ea a identificat o corelaţie importantă şi între scorurile superioare de satisfacţie asupra vieţii şi cele ale monismului.

Pentru a verifica rezultatele obţinute în primă instanţă, cercetătorii au cerut participanţilor să mai răspundă încă o dată la acelaşi chestionar. Şi, deşi doar puţin peste 3.000 de respondenţi au fost de acord cu acest lucru, cercetătorii au aflat că participanţii care la prima testare au prezentat valori mari ale conceptelor studiate şi-au menţinut scorurile şi în chestionarul secund.

Participanţii la acest studiu provin dintr-o multitudine de medii sociale şi religioase, fiind inclusiv creştini, musulmani, hinduşi, evrei, budişti şi chiar atei.

Citeşte şi:

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?